Cele mai populare și neadevărate mituri despre mintea umană
Există foarte multe mituri despre despre mintea umană care s-au infiltrat în conștiința colectivă și acolo au rămas, fără vreo șansă să renunțăm la ele prea curând.
Aceste mituri apar când un studiu psihologic este interpretat greșit sau scos din context, potrivit psihologilor Scott O. Lilienfeld, Steven Jay Lynn, John Ruscio și Barry L. Beyerstein, autorii cărții „50 Great Myths of Popular Psychology„. Odată ce se întâmplă asta, aceste mituri ajung să populeze paginile cărților. Dacă trec de această etapă, ajung în filmele de la Hollywood – iar odată ce ajung acolo, cu greu mai dispar.
Mai jos vei găsi acele mituri pe care le-ai auzit de atâtea ori și care nu au nicio treabă cu realitatea.
Copiii sunt mai deștepți dacă ascultă muzică atunci când sunt mici
Așa numitul Efect Mozart spune că inteligența crește cu ascultatul muzicii clasice. Ideea a apărut după un studiu din 1993 realizat de cercetătorii de la University of California din Irvine. Aceștia au observat că, după ce mai mulți studenți ascultau o sonată la pian a lui Mozart, raționamentul lor spațial creștea. Studiul, precum și corelația dintre IQ și abilități muzicale, a dat naștere Efectului Mozart.
Alți cercetători au încercat să repete studiul, dar nu au avut succes. Au descoperit însă că orice stimul care ar putea crește atenția unei persoane (fie că e vorba de muzica lui Mozart sau un roman înfiorător al lui Stephen King) este responsabil pentru raționamentul spațial ridicat. Cu toate astea, efectele nu sunt pe termen lung – așadar copiii nu vor fi mai deștepți dacă ascultă muzică clasică.
Contrariile se atrag
Din punct de vedere psihologic, nimic nu putea fi mai neadevărat. Există mai multe studii care arată că, atât din prisma atracției inițiale cât și a stabilității relației, oamenii preferă pe cineva cu viziuni, stiluri de viață și interese asemănătoare. Aceste relații ar avea și o rată mai mare de succes decât în cazul relațiilor formate din oameni cu viziuni opuse.
Mitul conform căruia contrariile s-ar atrage a supraviețuit atât de mult din trei motive, conform autorilor cărții „50 Great Myths of Popular Psychology”. Primul ar fi că doi oameni care sunt complet diferiți, dar care se îndrăgostesc, vor oferi o poveste mai interesantă pentru un film decât doi oameni care se întâlnesc, se înțeleg bine și se îndrăgostesc. Al doilea motiv este că oamenii tânjesc după un partener care să îi completeze. Ultimul motiv oferit de autori este că poate există un sâmbure de adevăr în idee contrariilor care se atrag, din moment ce într-un cuplu în care ambii parteneri sunt de acord mereu unul cu altul, plictiseala poate interveni rapid.
Nu e sănătos să ții în tine furia
E o idee larg acceptată aceea că furia exteriorizată este sănătoasă. Mai mult, ideea continuă, spunând că exprimarea acestui sentiment este o formă de catharsis – poate de aceea mingile de stres -precum modelino – sunt atât de populare. Neexprimarea furiei ar duce la o acumulare de resentimente care s-ar termina într-o „explozie” în cel mai nepotrivit moment.
În realitate, lucrurile stau puțin diferit. Cercetările arată că exprimarea furiei declanșează o stare de bine imensă, iar această stare de bine poate duce la dependență. Astfel, poți ajunge să te înfurii mai des doar pentru a simți din nou acea stare de bine.
Testele cu cerneală dezvăluie personalitatea unei persoane
Testul Rorschach, cel în care ți se arată pete de cerneală și să spui ce vezi, se bazează pe ideea că oamenii proiectează puncte cheie ale personalității lor în stimuli vagi. Este un test pe care îl recunoaștem din filme și seriale, faimos pentru valența sa de mister.
Oamenii de știință au încercat încă din anii 1970 să descopere dacă testul lui Rorschach are vreun fundament. Cercetările ar arăta că nu. De fapt, acest test poate să facă oamenii normali să pară profund deranjați la nivel psihologic. Mai mult, în combinație cu alte teste, metoda Rorschach îngreunează abilitatea psihologilor de a pune un diagnostic corect.
Majoritatea oamenilor au o criză a vârstei de mijloc
De prea multe ori am văzut în filme bărbați și femei care, odată ajunși la 40 de ani, au o criză de identitate. Ideea aceasta este însă un clișeu hollywoodian mai mult decât orice altceva. În realitate, oamenii se îngrijorează că ar putea avea o criză a vârstei de mijloc mai des decât au cu adevărat o criză a vârstei de mijloc.
Un studiu efectuat de MacArthur Foundation în 2004 a arătat că majoritatea persoanelor cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani se simțeau mai bine și mai siguri pe viața lor decât când erau mai tineri.
Stima scăzută de sine duce la probleme psihologice
Multă lume crede că încrederea scăzută de sine duce la probleme psihologice, pe când încrederea sporită duce la beneficii psihologice și la succes. De fapt, încrederea în sine nu are prea multă legătură cu succesul, conform unei recenzii a 15.000 de studii realizată de Roy Baumeister, Jennifer Campbell, Joachim Krueger și Kathleen Vohs.
Alte studii au arătat că acei copii cu încredere exagerată în ei au tendința să se supere și să devină agresivi când le este pusă la îndoială superioritatea. Poate că nici negativismul, nici pozitivismul nu duce nicăieri în aceeași situație – ci realismul.